Ce școli profesionale există în Romania
De altfel, de câțiva ani buni se discută despre o posibilă reformare a sistemului de învățământ profesional, implicit despre cum poate deveni acesta mai atractiv pentru tineri. Conform unor date oficiale, trei din cinci copii care au intrat în clasa I în 2007 n-au luat BAC-ul anul acesta. Mai mult de atât, prea puțini dintre cei care revin să dea examenul reușesc să-l treacă și, eventual, să intre la o facultate. Sunt statistici care arată clar și că șomajul în rândul tinerilor a ajuns la 16,2%, fiind printre cele mai mari din Uniunea Europeană, ceea ce reprezintă un argument solid pentru dezvoltarea învățământului profesional în România. Miza este una cât se poate de simplă – integrarea tinerilor pe care învățământul teoretic nu-i pregătește suficient pentru a se descurca în viață. Totuși, înscrierea într-o școală profesională trebuie să reprezinte o alegere, nu o obligație.
Author: Alexnadru Nastasa
Source: Fanatik
Read more HERE.